Siii, incep anul nou cu un post serios. Dezamagitor, stiu. : ) )
Oricat de mult sau de putin incantata as fi de progresele pe care tehnologia le-a facut si continua sa le faca, nu pot sa nu observ si cum aceasta transforma oamenii. Ne robotizam si noi. Ajungem cu suflet mecanic, cu un buton in loc de inima si cu circuite in loc de creier. Devenim siluete de metal, cu sentimente plate. Ideea mi-a venit cand vorbeam intr-o zi la scoala despre “Morometii”. Oi fi eu singura ciudata, dar mie mi-a placut mult cartea aia. Ma rog, nu intentionez sa comentez gusturile, ci o afirmatie.
“Mie nu mi-a placut. Scuza-ma, dar copilul ala vroia sa fuga de acasa pentru ca nu-l trimiteau la scoala. Era nebun! : ) )“
Si nu era mai bine asa? Pentru ei, pe-atunci, scoala era cam cum e internetul acum (nu in sensul ca e accesibil tuturor, ci ca e o sursa buna de informare,etc). Ce-ar fi sa stam ca niste veritabili mouse-potatoes in fata calculatorului si o voce virtuala sa ne invete toate lucrurile pe care ni le spun la scoala profesorii. N-ar fi cam plictisitor fara coleg de banca, biletele, zambete pe furis si caterinca?
Nu pot sa zic ca ma pasioneaza mersul la scoala, da’ stiu ca trebuie facut si asta, asa ca n-am de ales. O sa vina timpul cand o sa scap de ea si dau de altele mai grele, deci ce rost mai are sa ma agit?
Asa, si altceva… A mai zis Badea ceva la emisiunea lui. “Noua generatie nu simte. Nu neaparat ca e nesimtita, ci nesimtitoare. ” O fi si asta adevarat, deoarece exact cu vreo cateva secunde inainte citase ceva ce lui ii placuse mult, etc… pe mine ma lasa rece. Deci ma incadrez si eu prin zona asta. Pacat. Cu timpul, probabil se va alege praful de umanitate. Dar nu-i nimic, o sa ne consolam cu cate un laptop, un mp3 player, o plasma, un home cinema, un iPhone, etc. Viitorul suna bine? Mnu chiar.
©Lorena.
: ))
