Sa va spun o poveste care m-a bagat pe mine in depresie ieri, stare care probabil va continua zilnic pana la mijlocul lui Martie.
Ce zi a fost ieri? 27 februarie 2012. Luni. Sau ziua in care trebuia sa dau examenul de conducere – proba practica. Evident, tipic mie, aveam o stare groaznica de dimineata, tremuram de emotii si imi faceam scenarii in cap care mai de care mai apocaliptice. Cand am ajuns in masina cu instructorul, insa.. m-am mai calmat putin. Eram deja in largul meu la volan, aproape ca ma simteam si pregatita. Hai sa asteptam la punctul de pornire pe nenea examinator.
Cine ar fi stiut ca eu reprezentam exact momeala preferata pentru prosti cu uniforma? Fata, incepatoare in adevaratul sens al cuvantului (avand doar 18 ani), fara pile puse si cu rezultat promitator la proba scrisa (avand doar o greseala). Nu credeam ca voi ajunge sa-l urasc pe individul care parea destul de simpatic, tanar si amabil.
Traseul meu a fost unul de-a dreptul sublim. M-a trimis prin drumurile cele mai nenorocite, santiere neterminate si cam aglomerate. Mi-a murit si motorul dupa ce-am oprit la o trecere de pietoni, chiar daca nu mi se intamplase asa cu instructorul nici in ziua respectiva, nici in cea anterioara => atat de proasta sunt cand ma emotionez. In fine, am trecut peste fara sa ma panichez, simtind doar o intepatura de frustrare (“aoleu, acum isi inchipuie asta ca sunt cine stie ce idioata care a aterizat pe scaunul soferului”). Mai departe – pietoni care nu stiau ca sunt pe carosabil si ca tre sa ma opresc sa-i bag si pe ei in seama, apoi se uitau uimiti ca ii astept. Stati linistiti dragilor, cand n-o sa mai am pe nimeni in dreapta, nu va mai iarta nimeni. Plus mofturile examinatorului ca nu opresc la fiecare trecere, chiar daca pietonul trecuse deja si n-avea rost sa mai incurc circulatia ca tampita (“nu ti-a zis instructorul sa faci asa? (sa opresti indiferent, daca ai pieton pe trecere) – nu boule, chiar ma atentiona sa ridic piciorul de pe frana si sa-mi continui drumul; dar ce sa-i zic decat un umil “ba da”. in mortii ma-tii).
Ei, astea erau nimic, penalizarile pe care le marcasera el nu erau suficiente pt a ma pica. Asa ca s-a gandit bine el cum sa procedeze. Hai sa mergem pe o strada ingusta, cu un singur sens, cu masini parcate de-an boulea pe ambele parti, la ora 12.00, pe langa o scoala, cand toti tancii ies si traverseaza in fuga fara sa se asigure. Dar nu un copil a fost vina. Sau ma rog, a fost, in sensul ca eram atenta sa nu-i calc si incetineam. ASTA mi-a distras mie atentia de la lucrul fatal: oglinda din dreapta!!! Eroul din dreapta mea ‘a fost obligat’ sa apese frana pana in podea pt ca oglinda din dreapta s-ar fi putut lovi cu oglinda unui autoturism parcat p-acolo, va imaginati cum, de parinti disperati sa-si ia odraslele cat mai repede si dintr-un loc cat mai apropiat de iesire. Ta-dam! Interventia examinatorului pt evitarea unui PERICOL iminent duce la penalizarea cu 21 de puncte, adica te pica direct, indiferent de ce altceva ai mai facut. NU CA-I MISTO?
Cand am ajuns la capatul traseului si mi-a spus ‘pt azi ai calificativul respins’ credeam ca-si bate joc de mine. “Stii pentru ce, nu?” . Imi venea sa-i zic “nu, da’ chiar ma roade sa stiu!!”. Pt oglinda aia. Futu-i mama ei de oglinda, daca nu o sa inventez un sistem special pt masini astfel incat sa nu mai fie nevoie de oglinzi retrovizoare. Sa vad atunci ce greseli mai gaseste! Dar nu-i nimic, ca sa ma enervez mai tare, “cu manevrele nu ai probleme, te descurci f bine; stii ce-i aia viteza 1,2,3, si asa mai departe:)”. Ah, ce bine. Ma bucur ca mi-ai confirmat ca am picat pt un cacat. Excelent. Bravo.
Ce-a urmat, si mai frumos. Elevul-martor a trecut la volan (un el). O da. Palpitant. Nu reusea sa porneasca masina. Frana de mana, ambreiaj, schimbatorul de viteze – toate ii erau straine. Inteleg, emotiile, dar parca a durat cam mult sa se redreseze. Doar era pe masina lui acum. Plus la plecarea de pe loc nu s-a asigurat si venea o masina cu viteza. Interventia examinatorului cu frana brusca si cu atentionarea scarbita “unde te duci, nu vezi ca vine cu viteza?” NU s-a pus ca PERICOL IMINENT. Nu era asa important. Meh. Intra o masina cu viteza in tine; cu totul; nu numai cu un varf de oglinda. Las-o dracu’, cui ii pasa. Nu mai spun ca traseul lui n-a vazut nici urma de drum ingust, aglomerat, in lucru, sau orice alta dificultate. Bulevard, taticule, bulevard. Iar greselile lui cumulate erau mai multe decat ale mele, asa, ca fapt divers. Dar a luat. Mi se parea si normal, n-a facut “greseala fatala” ca si mine, ca sa citez pe cretinul cu palarie.
Si uite asa mi-am petrecut cea mai nasoala zi din viata mea, mai ales raspunzand apoi la intrebarile entuziasmate ale colegilor “ai luat? cum a fost?:D” cu “n-am luat”, iar apoi simtind cu parerea lor despre mine ca fiind un sofer prudent se spulbera pentru totdeauna. Din cauza unui mascul cu sindrom premestrual.
De fapt, nu stiu cine era mai nervos: eu sau taicamiu. Ma rog, nu era suparat pe mine, ci pe handicapatul ala, zicand ca teoretic nici nu au voie sa ne duca pe drumuri aglomerate, sau avand prieteni care l-au sfatuit sa ma puna sa fac contestatie. Not going to happen – probabil din comoditate, o notiune la care tata tine mai mult ca oricine de pe Terra.
Acum astept ca idioata 2 saptamani pana ma reprogramez. Si tre sa mai dau si sala IAR. Ar fi culmea s-o pic p-asta acuma, ca sa fie tacamul complet. Poate pana la sfarsitul lumii apuc si eu sa-mi vad permisul. La ce bafta am…
Sper ca acum va simtiti mai bine. V-ati delectat cu ceva amuzant, iar daca va inchipuiati ca ati inceput sapt naspa, uite ca se poate si mai rau! 
Have an easy week! I know that’s impossible for me.
©Lorena.
I wish I could tell you it was a piece of cake, but it wasn’t all peachy like that.
