Cand este prins in meandrele prieteniei, dar sufocat de mediocritate, ajunge sa-si deplanga momentele de singuratate. Ii e prea frica sa mentioneze subtil cat de lejer il lasa rece orice stire despre patruped, iar fiecare privire pierduta, sceptica, ce apare la auzul unor vorbe mai elevate, unor notiuni de cultura generala, unor concepte pentru care iti trebuie un minim de “iesit din casa”, ii ridica tensiunea iar sangele pulseaza in vene spre a exploda. Atentia deosebita pentru irelevant, impletita cu lipsa de pragmatism, lenea nesimtita si absenta acuta a vointei de a progresa (in ciuda plangerilor repetate referitoare la stadiul intelectual prezent), il aduce in pragul disperarii si-si mascheaza nemultumirea cu zambete si rasete prosesti. Cu fiecare gluma seaca simte ca moare o parte din el, ca se pierde incet, incet, in mediocritate. Ah, ar da orice s-o faca sa taca si sa-i puna o carte in fata! Ar citi-o sau i-ai distrage atentia cu descrierea unui clip de pe Youtube?
