Doua poezii pastrate in colt. Alaturi, un cover de chitara electrica. November rain.
‘ O opinie, te rog. ‘
Si apoi uitata. Cate o mostra de suflet din fiecare, pastrate ca intr-un insectar in calculatorul meu; sterse din amintirea lor, retinute doar in a mea.
Intelesul strofelor, fiind inecat in valul trecutului, l-am uitat de mult. Tin minte doar ca era ceva interesant, ceva ascuns, ceva ce framanta. Nu le-am mai citit de atunci decat o data sau de doua ori. Oare tu le mai stii?
Incet incet se va asterne praful si peste sunetele de chitara. Deja ai inceput sa uiti…
Inchid cartea cu un gust amar si-mi fixez ochii in ecranul calculatorului, incercand sa-mi sterg amintirea sfarsitului din minte. Ratacesc din pagina in pagina, fara un scop, in timp ce in mine se revarsa un potop de amintiri a caror durere mai e vie si acum.
Numai radioul mai sparge tacerea dintre noi, iar amandoua ne prefacem a fi concentrate la altceva: la condus, respectiv la melodiile de pe fundal sau la peisajele ce fug o data cu ele. Am un amalgam de cuvinte in cap, dar niciunul nu vrea sa-mi iasa pe buze. Se opresc in gat si inghit in sec, incruntandu-ma pentru a-mi impinge lacrimile la loc. Desi suntem la mai putin de jumatate de metru una de cealalta, distanta dintre noi e mai mare ca oricand. Atat de apasatoare incat o simt, e palpabila. Ma simt intimidata si un soi de frica stranie imi ingheata vorbele. Mi-e teama sa spun ceva gresit, neinteresant, egoist, irelevant. Nu-i citesc gandurile in spatele ochelarilor de soare. Tac. Tacem amandoua. Pentru mile bune, pana la despartire.
Incerc sa-mi dau seama daca prezenta mea e atat de incomoda. Poate sunt eu prea narcisista gandind ca, in mod normal, cineva care isi revede un membru al familiei dupa cativa ani, ar fi entuziasmat sa-l imbratiseze si sa-i vorbeasca. In loc, ma intalnesc cu o umbra rece, necunoscuta. Nu ma vede. Nici ca pe o sora, nici ca pe o prietena, nici ca pe un musafir. Sunt un bagaj lasat in coltul camerei si o saltea asezata langa pat. In momentele astea, si conversatiile telefonice erau mai calde.
Si totusi, cand ajung acum acasa, citesc mesaj de dor, un dor care ori s-a nascut tarziu, ori a fost ascuns extrem de bine.
M-am retras si ma retrag o vreme din tot. Pana in iunie probabil nu vor mai aparea decat postari extrem de scurte (ca si in ultimul timp, de altfel), scrise mai mult de dorul de blog. Agitatie multa : teze + SAT + inscrieri??? + Dear God, I will need your help on that
Frica, disperare, emotie, panica = not a very pleasant cocktail of emotions; de-aia prefer sa ma distantez, ca masura de precautie, altfel simt ca explodez.
Well since I’m bored out of my mind, I’m going to write something completely random in English, so that I’ll put my mind to work and convince myself that I’m not lazying about. Oh, how I love the weekend and its ‘chill’ air that kills my momentum. I swear, every single time Friday approaches I start making these awesome and productive plans that manage to balance work and study with fun and entertainment… but when I see myself out of school on this day, I instantly turn into a mouse-potato and all my ambitious dreams are replaced by precious time wasted on web browsing.
Coming back to my topic of choice, which is the one and only great Sunday!!! There is something special about this day of the week, if I may take into account the fact that my laziness is at its peak then. Maybe it’s the way it’s supposed to be, you know, being the Day of Rest, when you should be spending your morning in church, listening to the elevating Liturgy and reflect on your spirituality. Sadly, this does not happen in today’s adolescent cultural activity. Frankly, I don’t blame anyone, I wouldn’t even dare to go out on this horrific weather for any other purposes than going to school – please note that if I am desperate to go out in the afternoon/evening, it is probably because I have suffered a severe stroke and I need medical attention. (OH MY GOSH I have such a short attention span, I turned to Facebook stalking in like, what?, 5 minutes?!!)
Alright, let me be more straightforward before I completely forget my idea.
(I really couldn’t help myself. I love this picture, I miss spring and I want it now, so I posted this photo)
I love Sundays because I wake up late, and after a really good night sleep; because I feel completely relaxed all day long, as if time froze for a while; because I don’t have a lot to study and hardly any homework for Monday (well, except English); because it’s the best time to enjoy my favourite TV shows – Nikita and C.S.I New York; because I have the most delicious breakfast of the week. I love Sundays because I can plan them however I want – spice them up or cool them down… they twist to fit the mold that I am in.
Therefore, Sunday may soon become my favourite day of the week.
Have a great weekend! (and please pray for me not the get stuck on the road to Bucharest because of some random heavy snow)
Stiu ca suna a cliseu siropos si ieftin, dar chiar simt ca implinirea varstei de 18 ani e un ‘turning point’ in viata mea. : ) ) Stateam si ma gandeam cat de entuziasmata sunt si cat de spontana am devenit de cand am devenit majora. Nu stiu de ce a fost nevoie de o motivatie de genul asta care sa ma impinga sa fac unele lucruri fara retineri, sau sa ma bucur de unele banale.
Am mancat pentru prima oara pizza cu furculita si cutit. Am baut prima data cocktail cu alcool in mod legitim. Am mancat pt prima oara la Pizza Hut (best pizza place in the whole worlddd). Am baut pentru prima oara cafea. Am mancat pentru prima oara cheesecake. Am vazut pentru prima oara un film interzis sub 18 ani (The girl with the dragon tattoo = GENIAL) si am iesit tarziu din cinema (23.20 – 23.30). Am facut scoala de soferi si am condus chiar si pe ninsoare (nu am apucat polei sau conditii mai vitrege de atat). Am reinceput sa ma uit la American Idol, desi mi-am zis ca nu o voi mai face. Am probleme ciudate cu internetul. Mi-am facut majoratul, care a iesit destul de ok. Am facut lista cu 18 lucruri pe care pot sa le fac acum ca am 18 ani si am realizat ca intra mai multe activitati de atat. Am lucrat si continui sa lucrez pentru SAT. Iar speranta de a pleca in strainatate imi este zilnic alimentata de oamenii scarbiti de la ghisee, de mahalaua prezentata la televizor, de profesorii comunisti si obsedati de metodele lor absurde, de mintile inguste care isi scuipa gandurile seci cu fiecare ocazie. Dorinta puternica de a ma desparti de tot ce-mi provoaca repulsie (aroganti, fite, snobisme), de complexele mele si de umbrele de dezamagire, frustrare sau suparare… aceasta dorinta este covarsitoare.
Sper sa nu va inghete sufletul in gerul iernii si viscolul sa nu va rascoleasca inima.
Am promis ca ma intorc cu detalii, dar nu ma intind prea mult. Cel mai usor mod de a le prezenta este printr-o insiruire de cuvinte, exact asa cum am procedat si dupa ‘tabara’ din Vatra Dornei acum cateva veri. (cuvintele nu sunt asezate neaparat in vreo ordine)
Predeal. Munte. Zapada. Grup. Noutate. Partie. Fontanella. Clabucet. Snowboard. Frana. Viraje. Telescaun. Ceata. Vin fiert. Imbulgareala. Fotografii. Zambete. Rasete. Filmari. Cappucino. Clatite. Pizza. Gratar. Imnul Statelor Unite. Cireasa de pe tort. Vrei sa fii milionar. Poker. Muzica. Disco lights. Jagermeister. Tren. Brasov. Mc Donald’s. Terranova. Accesorize. Meli Melo. Shopping. Plimbare. Rozmarin. My place. Mall. Vila Ovidiu. Hotelul Dragului. Foehn. “Batai”. Cazaturi. Vodka. Prieteni. Gentlemen. Unitate. Balcescu. Murgoci.
De datile cand calculam diferenta de fus orar si-mi imaginam ce fac ceilalti acasa. Sau cand mi-era prea lene pt asta si stiam doar ca ora 15 acolo era 23 in Romania, iar ora 7 in Romania era 23 acolo.
De mersul cu masina si cand conduceai cu ochelarii de soare si muzica de Bach pe fundal.
De filmele la care ne uitam si adormeai la jumatate.
De pepenele rosu pe care il mancai INCONTINUU.
De ziua cand ai facut mazare si ma tot intrebai daca “e ca la mama acasa”, iar daca nu, CE ii lipsea.
De ultimul pranz impreuna, la Panera, cand era PLIN. Iar eu nu ma grabeam prea tare sa mananc pentru ca nu voiam sa plecam la aeroport.
: ) )
